Eseu despre om de zăpadă
Și când zăpada cade suficient, și puteți sculpta un om de zăpadă. Îmi place, de asemenea. În această iarnă, am sculptat o întreagă familie om de zăpadă. Era în dimineața zilei. Pe noapte a scăzut o mulțime de zăpadă, toată curtea era ca o mare snowdrift. Am scufundat în genunchi, reflecțiile joc de zăpadă soarelui răsare. Am sculptat un om de zăpadă.
În primul rând un bulgăre de zăpadă, mare, rotund, el a avut-mă pe umăr. Apoi, a doua - o dimensiune ceva mai mică. Și capul mic. Om de zăpadă obține imens - atât de mare, atât de impresionant. Și o găleată pe cap arăta ca o pălărie adevărată.
Acest om de zăpadă nu este acum doar un decor de curte, și o zăpadă adevărată paza teritoriului. Acesta se află în locul ei, ca un paznic, cu o găleată pe cap în loc de o casca, și cu atenție colegii în jăratic distanță ochi artificial. Fața lui ar fi destul de severe și chiar înfricoșătoare, dacă nu este luminos, nas morcov și un zâmbet blajin, construită din nisip. Într-o scurtă om de zăpadă mâna dreaptă încrezător și calm, ca un soldat de arme, păstrează o mătură lungă. Te uiți la el și cred că: aici e cineva care se gândește un străin pentru a merge dincolo de curte - zastuchit imediat om de zăpadă vigilent pe teren fostei sale mâner mătură. Dar impresia este creată numai seara și în timpul zilei, în lumina soarelui, sculptura alb pare creatura destul de greoi blajin, invitând copiii să se joace în jurul valorii în zăpadă.
Iar seara, când am adormit, m-am uitat pe fereastră - gigant de zăpadă a stat în locul lui, ca o santinela de serviciu. Am crezut că a venit la viață. Mi se părea, mi-a zâmbit. Este păcat că, atunci când vine primăvara, om de zăpadă mea topit.