Curs ika de comunicare și dezvoltarea culturii străine interculturale
1. Aculturatie ca dezvoltarea unei culturi străine:
1.1.Ponyatie și esența de aculturație;
1.4.Akkulturatsiya ca comunicare.
2. Cultura șoc în procesul de învățare a unei culturi și a unor mecanisme externe pentru a depăși dezvoltarea 3.Model M.Benneta culturii străine
1.1. Conceptul și esența aculturație
contactele culturale sunt o componentă esențială a comunicării între oameni. În cultura sa de comunicații sunt adaptate reciproc sub formă de împrumut cele mai bune produse lor (turiști, oameni de afaceri, oameni de știință, și așa mai departe. N. Un scurt timp de călătorie în străinătate și care intră în același timp, în contact cu o cultură străină, studenții străini, personalul companiilor străine, misionari, administratori, diplomați, expatriați și refugiați) .Vo toate aceste cazuri, trebuie să fie adaptate la o cultură diferită.
Ca rezultat al acestui proces destul de complicat de om într-o măsură mai mare sau mai mică, pentru a fi compatibile cu noul mediu cultural. Se crede că, în toate aceste cazuri, avem de-a face cu procesul de aculturație.
Cercetarea proceselor de aculturație în secolul al XX-lea, a fost începută de antropolog cultural american Robert Redfield, Linton R. și M. Herskovits. Termenul „aculturalizarea“ este folosit pentru a se referi la procesul și rezultatul influenței reciproce a diferitelor culturi, în care toate sau o parte din reprezentanții unei culturi (beneficiari) adoptă normele, valorile și tradițiile celuilalt (la cultura donatorului). Deci, vorbim despre aceasta cercetare actuale în domeniul aculturație, care, mai ales intensificat în secolul XX târziu. Acest lucru se datorează boom-ului migrației trăită de omenire și se manifestă într-o creștere de specialiști de schimb de studenți, precum și în deplasările în masă. La urma urmei, aproximativ 100 de milioane de oameni potrivit unor date, astăzi în lume în afara țării lor de origine.
1.2. Formele de bază (strategie) de aculturație
În procesul de aculturație toată lumea rezolvă simultan două probleme majore: caută să păstreze identitatea culturală și este inclusă în cultura străină. Combinația de soluții posibile la aceste probleme oferă patru strategii de bază ale aculturatie: asimilare, separare, marginalizare și integrare.
Asimilarea - aculturaŃie este o variantă în care o persoană acceptă în totalitate valorile și normele altor culturi, abandonându normele și valorile lor.
Separarea este negarea unei alte culturi menținând în același timp identificarea cu cultura lor. În acest caz, reprezentanții grupurilor non-dominante preferă un grad mai mare sau mai mic de izolare față de cultura dominantă. În cazul în care astfel de reprezentanți de izolare insista cultura dominantă, aceasta se numește segregare.
Marginalizarea înseamnă, pe de o parte, pierderea identității cu propria lor cultură, pe de altă parte - lipsa de identificare cu cultura majorității. Această situație apare din cauza incapacității de a menține propria lor identitate (de obicei, din cauza unor cauze externe), precum și lipsa de interes în obținerea unei noi identități (probabil din cauza discriminării sau segregării din partea acestei culturi).
Integrarea este identificarea atât de vechi și noua cultură.
Potrivit unui număr mare de cercetători, emigranți care sosesc de ședere permanentă (spre deosebire de ședere temporară), ghidat de asimilare. În același timp, cei care vin pentru educație sau din motive economice, este destul de ușor. În același timp, refugiații, strămutate din cauza unor motive externe de a părăsi patria lor, psihologic rezista de rupere legăturile cu ea, iar procesul de asimilare este ca ei au o mult mai lungă și mai dificilă.
Pana de curand, cercetatorii au crezut ca cea mai bună strategie de aculturaŃie asimilare completă a culturii dominante. Astăzi, în scopul aculturatie considerat realizarea integrării culturale care duce la o identitate biculturale sau multiculturale.
Integrarea poate fi voluntară din partea minorității și a majorității numai. La urma urmei, este o adaptare reciprocă a acestor grupuri, recunoașterea drepturilor celor două grupe, fiecare dintre ele pentru a trăi ca cultural popoare distincte.
Se crede că succesul aculturatie în aspectul psihologic este definit de o identitate etnică pozitivă și a toleranței etnice. Integrarea identității etnice pozitive corespunzătoare și toleranța etnică, asimilare - identitate etnică negativă și toleranța etnică, separare - identitate etnică pozitivă și intoleranță, marginalizare - identitate etnică negativă și intoleranță.