Cum statul reglementează ocuparea forței de muncă a populației

Politica de ocupare activă - măsuri care reduc rata șomajului la nivelul minim (natural). Principalele instrumente ale acestei politici în toate țările dezvoltate sunt recunoscute ca formare și reconversie profesională. Prin intermediul unor politici active de ocupare includ informații de muncă de piață, asistență ocuparea forței de muncă, formare profesională pentru șomeri, lucrări publice și organizarea angajării temporare a adolescenților, sprijinirea antreprenoriatului și a activităților independente a șomerilor.

Politica de ocupare pasivă - măsuri care vizează atenuarea efectelor negative ale șomajului, sprijin financiar șomerilor și furnizarea de servicii simple, în furnizarea de locuri de muncă prin intermediul agențiilor guvernamentale privind ocuparea forței de muncă.

Cadrul de reglementare pentru activitățile de angajare sunt RF Constituția, Codul Muncii, Legea „Cu privire la ocuparea forței de muncă în România“, convențiile și recomandările Organizației Internaționale a Muncii și altele.

Practica mondială a relațiilor de muncă indică faptul că lucrătorul este cel mai slab și vulnerabil persoanei juridice, iar legea ar trebui să asigure un grad mai mare de securitate a acesteia. Formarea politicii de ocupare ar trebui să fie direcționată către un sistem de măsuri de prevenire forțată mai mare decât rata naturală a șomajului și de a facilita întoarcerea timpurie a cetățenilor care și-au pierdut locurile de muncă în domeniul ocupării forței de muncă.