adaptare profesională ca o problemă psihologică și pedagogică, conceptul profesional

Conceptul de adaptare profesională în literatura psihologică și educațională

În psihologie, termenul „adaptare“ se referă la restructurarea psihicului individului sub influența factorilor obiectivi ai mediului, precum și capacitatea unei persoane de a se adapta la diferite cerințe ale mediului, fără a simți disconfort interior și fără conflict cu mediul înconjurător [20]. Aceasta presupune adaptarea corespunzătoare efectelor secundare procedurale, spre deosebire de animalele instrument [30], coping [16] sau formarea unor trăsături de personalitate, cum ar fi competenta [29].

În centrul primei direcții este conceptul de existențialismului, ai cărei membri să recunoască persoana absolut liber, detașat de societate și legile ei.

opiniile științifice ale aderenții prima direcție bazată pe teoria evoluției ființelor vii și fundamentarea adaptării fiziologice. IP Pavlov a remarcat că starea psihologică a omului, sa „sentimentul grele“, care apar în timpul diferitelor procese de adaptare atunci când schimbați modul de viață obișnuit, la încetarea activităților obișnuite, pierderea celor dragi, să nu mai vorbim de crizele mentale și credințele de rupere au lor fiziologice bază [18. Pp 243-244].

Adaptând identitatea adaptează la mediu și într-o interacțiune activă cu mediul își schimbă proprietățile sale, caracteristici, „... care pot fi exprimate într-o schimbare în identitatea, valorile, comportamentul rol“ [17. P.27].

În baza prevederilor AN Leontiev, KA Abulkhanova-Slavska, VN Myasishcheva, AV Petrovsky, și altele despre activitatea individului, PA Prosetskaya și VA Slastenin considerând activitatea ca inerentă internă în procesul de adaptare, la început.

Astfel, după cum a subliniat în mod corect IA Miloslavova, adaptarea umană include „... timpul de activitatea individului“ și însoțite de «anumite schimbări în structura sa» [13. P.116].

Deoarece MI Dyachenko și LA Kandybovich (1976), în baza acestei interacțiuni este de a spori cunoștințele și informațiile necesare pentru orientarea corectă a subiectului, capacitatea de a controla comportamentul său, pregătire psihologică pentru acțiune. În acest tip de sistem nervos, o experiență unică, inegală oportunitate de energie, mobilizare psihologică și juridică a omului și a învățării determina caracteristicile individuale ale procesului de adaptare.

Conform acestei poziții, adaptarea ar trebui să fie considerate ca fiind „procesul de schimbare a structurii și (sau) funcția sistemului, și de control (sau) pe baza influentelor de date recepționate (date curente), în scopul de a realiza o stare optimă atunci când lipsește o informație a priori, și (sau) modificarea condițiilor atinge“ [8. P.79].

Rezumând principiile teoretice de bază exprimate în lucrările de probleme de adaptare cercetătorilor ruși, putem concluziona că:

2. Caracteristici ale procesului de adaptare definite proprietățile psihologice ale omului, nivelul său de dezvoltare a personalității, caracterizat prin perfecțiune reglementarea personală a mecanismelor de comportament și de activitate;