Problema luptei dintre bine și rău

Problema luptei dintre bine și rău. Cu toate acestea, invincibilitate reciprocă a binelui și răului nu înseamnă că lupta lor este lipsită de sens și inutile.

Dacă nu lupta împotriva răului, va domina bine și pot provoca suferință lyu¬dyam. Cu toate acestea, paradoxul este că, în cursul acestei lupte poate fi „infectat“ rău și să impună chiar mai mare rău; pentru că „în lupta împotriva binelui rău și rău și răul sunt făcute nu cred în cealaltă, cu excepția căilor rele sposo¬by se ocupă cu ea.“ E greu să nu sunt de acord cu această afirmație NA Berdyaiev, și experiența luptei împotriva răului cheloveche¬stva ne convinge de acest lucru. Prin urmare, sensul acestei lupte este la toate mijloacele posibile pentru a reduce „cantitatea“ de rău și de a crește „numărul de“ bun în lume, și întrebarea principală - ce metode și modalități de a realiza acest lucru.

De fapt, întreaga istorie a culturii într-o formă sau alta conține încercări de a răspunde la această întrebare. Și astăzi există o semnificativă „variație“, în otve¬tah: celebrul „Bun venit să fie cu pumnii“ la etica non-violenței, bazate pe ideea de non-rezistenței la rău.

Idealul non-violenței, formulat la începuturile creștinismului în Na¬gornoy propovăduirea lui Isus Hristos, el a fost întotdeauna punctul central al culturii europene. Comandament non-rezistenței la rău, iubirea de dușmani și, în același timp clar și paradoxal: s-ar părea să sfideze bunul simț, instinctele naturale și persoană sotsi¬alnym motivat, și, prin urmare, perceput și vosprini¬mayutsya, pentru a spune cel mai puțin, sceptici.

Oamenii au fost întotdeauna înclinați să creadă că prednazna¬chena Muntele pentru o lume perfectă, și să fie sfânt, nu din această lume, să accepte logica. Ca în cazul în care se opune Vechiul Testament „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“ Iisus Hristos spune: „Și eu vă spun: Nu vă împotriviți rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. " legământ împovărător dar infinit de înțelept.

Metoda conform poruncii de comportament nu se schimba din cauza faptului că trebuie să acționăm în lumea reală, într-un mediu în care se presupune să bată pe obraji. În zilele primilor creștini nu este acquiescence rassmatriva¬los chiar și ca o modalitate de depășire a răului, și a fost doar svide¬telstvom perfecțiune morală, victorie personală asupra păcatului. În secolul XX - secolul de violență și cruzime, război și crimă - concept de non-violență, a dezvoltat o astfel mysli¬telyami restante ca D. Thoreau, Tolstoi, Gandhi, ML Regele oso¬benno devine relevantă, deoarece consideră non-violența să fie cele mai eficiente mijloace adecvate și să reziste răului, ca singura cale reală la justiție pentru toți dru¬gie nu au fost eficiente.

În susținerea etică non-violenței prezintă un număr de argumen¬tov. În primul rând, răspunzând la rău cu violență, noi nu învinge răul, pentru că ei nu afirmă binele, ci dimpotrivă, crește cantitatea răului în lume. În al doilea rând, non-violență rupere „logică inversă“ de violență, generând efectul de „bumerang răului“ (Tolstoi), după faptele lor rele ko¬toromu va veni cu siguranta înapoi la tine. În al treilea rând, cerința de non-violență duce la triumful binelui, deoarece aceasta contribuie la îmbunătățirea umană.

În al patrulea rând, nu răspunde la rău cu violență, ne opunem forța răului destul de ciudat, pentru sposob¬nost „obraz substitut“ necesită mult mai multă putere de spirit decât doar „lupta înapoi.“ Astfel, non-violență - să nu încurajeze răul și lașitate, dar capacitatea de a se confrunta în mod adecvat răul și lupta afară, nu în scădere în sine și nu aplecându la nivelul răului. Poate de aceea etica non-violență atât de mulți susținători - și acțiunile ideologice și practice în diferitele mișcări (hip¬pi, pacifiști, „verde“ și altele.). La urma urmei, non-violența poate schimba nu numai personalitatea și relațiile interpersonale, dar, de asemenea, in¬stituty publice, relația dintre masele de oameni, clase, națiuni.

Chiar poli¬tika este organizat și violență instituționalizată, poate fi preobrazo¬vana o bază fundamental non-violente.

Astfel, nepasilie în forma pe care le-a dobândit în teoria și practica a secolului XX, devine un mijloc eficient de soluționare a conflictelor sociale, rezolvate anterior cu violență. Cu toate acestea, nu ar trebui să ignore argumentele de susținători ai forme violente de luptă împotriva răului. Desigur, aceste mișcări sociale și instituții care se angajează în violență sau o cere, este puțin probabil să-l ia în considerare o evoluție pozitivă.

Ei evaluează violența mai degrabă ca o necesitate de urgență, mai degrabă decât ca starea dorită. Conceptul de bază non-violenței pe care le consideră frumoase, dar vis utopic. Argumentul principal al oponenților ne¬nasiliya în apărarea violenței - impunității răul sub nena¬siliya. Acestea funcționează pe exemple concrete, dar aceste exemple sunt foarte ubedi¬telny. Într-adevăr, cu excepția cazului o luptă violentă împotriva ocupantului și, agresorul nu este bun? Ce s-ar întâmpla dacă în timpul Marelui Război Patriotic, poporul nostru, în conformitate cu principiul nenasi¬liya ar fi substituit o „alt obraz“ la fascism? Apropo, același rezultat astăzi și argu¬ment pledează pentru distrugerea unor grupuri de bandiți din Cecenia ca o acțiune necesară în lupta împotriva terorismului. Sau samoobo¬rona de la criminal te-a atacat - care, de asemenea, „pentru a înlocui obrazul?“ Deci, susținători ai „bun cu pumnii,“ de asemenea, are un punct de vedere în greutate.

Mai ales că violența poate fi atât cu multiple fațete, de la un joc inofensiv de violență (pisoii joc în lupte inel), sau răspunsul necesar la autoagresive ostilitate, răzbunare, și chiar crimă.

Și judecând singur, formele cele mai extreme și brutale de violență, este posibil să vină pentru a justifica cealaltă. Un alt dezavantaj al acestui concept de etică nenasi¬liya adversarii văd prea idealizată, în opinia lor, predstav¬lenii omului. Teoria și practica non-violenței ak¬tsentiruet într-adevăr atenția asupra dorinței umane inerente de bine, având în vedere această tendință ca un fel de pârghie arhimedic care poate schimba lumea. Cu toate acestea, sustinatorii non-violenței, în același timp, să recunoască faptul că comportamentul uman poate fi o sursă de rău. Dar ia în considerare un om pol¬nostyu ființă rău - să-l calomnieze, precum și să-l ia în considerare numai bine - înseamnă să-l flatezi. A fost o astfel de greșeală do¬puskayut cei care susțin că fiecare persoană - lihnit de foame „lup“, sklon¬ny la distrugere și violență, sau ascultător „oi“ nu sunt capabile po¬stoyat pentru ei înșiși (Erich Fromm). Numai recunoașterea ambivalența morală, natura umană dvoystvennos¬ti exprimă o atitudine justă. Este acest lucru, pur sobru, concepția realistă a omului este eficientă garanție și, în plus, meto¬dikoy practice luptă non-violentă, care oferă o modalitate stra¬tegiyu si tactici pentru a consolida și multiplica binele.

Adepții non-violenței cred că este mai întâi necesar pentru această parte: a) să renunțe la monopolul asupra adevărului, recunoscând că noi înșine putem fi, de asemenea greșit; 6) pentru a realiza că am putea foarte bine să fie pe site-ul de adversarii săi, iar acest unghi este critic proanali¬zirovat comportamentul lor - mai ales în ea, care ar putea provotsiro¬vat adversarii ostile; c) bazat pe convingerea că chelo¬vek întotdeauna mai bine decât ceea ce face, și că este întotdeauna posibil să se schimbe, să caute o cale de ieșire, ceea ce a permis să mențină demnitatea adversarului, în orice caz, nu se abate de la ea; g) să nu insiste pe cont propriu, nu pentru a respinge punctul de vedere mutare a adversarului, și să caute soluții acceptabile; d) încercarea de a transforma dușmanii în prieteni, nenavi¬det rău, dar dragostea de oamenii din spatele lor. Astfel, în cazul în care violența are ca scop suprimarea sau distrugerea inamicului, și numai temporar amuțește conflictului, dar nu elimină cauzele sale, acțiunea non-violentă are ca scop înlăturarea însăși temelia conflictului și oferă perspectiva de dezvoltare a relațiilor, mai ales atunci când răul precedent nu este un obstacol pentru viitoarele relații bune.

Svo¬eobrazie poziția morală a suporterilor non-violența este că își asumă responsabilitatea pentru răul împotriva căreia lupta și implică „dușmani“ la binele, în al cărui nume ve¬dut lupta lor. idei interesante pot fi găsite pe acest subiect în „Yoga Agni“, care sfătuiește: cunosc inamicii, feriți-vă de ei, dar nu păstrează răutate.

Furia, ura, ne-legat la inamic, și lupta împotriva ei duce la un consum neproductiv de energie vitală.

Această taxă nu poate fi considerată echitabilă.

Prezh¬de toate, ar trebui să facem o distincție între conceptele de forță și nasi¬liya. Forța este o caracteristică esențială și fundamentală a existenței umane.

Violența - o forță distructivă, sau mai degrabă, chiar autodistructiv, pentru că osuschestvle¬nii lor de serie ca un rău absolut, se transformă împotriva ei însăși. Nonviolența este, de asemenea, o forță pozitivă, vyrazheni¬em constructivă: este, de asemenea, forța, dar este mai puternică decât violența. Non-violența nu trebuie confundat cu pasivitate - nedreptate predare pe¬red cauzate de lipsa de putere. Non-violența este un plus imens pentru activitatea internă și activitatea spirituală, na¬pravlennoy (nu în ultimul rând) pentru a depăși teama, pred¬polagaet bine tactici ofensive, tehnologie oprede¬lennuyu opoziția față de rău gândit. Paradoxal, dar în realitate, pasivitate si resemnare sunt doar o condiție și produsul violenței.

Pasivitatea - o poziție a unui om care nu a crescut violență. Nonviolența același pred¬stavlyaet o reacție umană, care a crescut și violența a crescut la un nivel superior pentru a depăși teama.

Și, în afară de pre¬odoleniya „frica de animale,“ Nonviolența necesită, de asemenea, o rezistență specială duhov¬noy. Și curajul de care este necesară pentru o luptă non-violentă și formate de aceasta, au curajul existența responsabil în această lume. Prin urmare, non-violență - este puterea de curaj, dragoste și adevăr, puterea de la manifestarea sa cea mai pură, creativ și plin cu scopul de luptă împotriva răului și a nedreptății. În viața fiecărui om crește o dată sau continuu pro¬blemy rău lupta. Și din ce linie de conduită și forme de luptă - violente sau non-violente - alege kazh¬dy dintre noi depinde de aprobarea sau înfrângerea bună și proyavle¬nie esența noastră.

Justiție - o măsură a drepturilor naturale ale omului. În conceptul os¬nove al justiției este principiul egalității, uravni¬vayuschy dreptul fiecăruia la punctele de plecare comune și oferind tuturor șanse egale de a se realizeze. Cu toate acestea, egalitatea nu este același lucru ca și egalitate, cu toate că acești termeni sunt de multe ori (în mod deliberat sau accidental) confunda și substituie unul pentru celălalt. Oamenii sunt egali în drepturi, dar nu este egal în spo¬sobnostyah lor capacitatea, interesele, nevoile, „roluri“ și taxe.

Pe de o parte, este minunat: tocmai în această inegalitate, non-identitate, originile individualitatea noastră stabilite, unikalno¬sti și originalitate, și ar fi o măsură echitabilă „o curte“? Pe de altă parte, este o mulțime de neînțelegeri porozh¬daet confuzie și concepții greșite. De exemplu, un copil nu poate fi egal cu părinții lor, dar ar trebui să fie drepturi egale cu ei: el nu deține mame și tați (de altfel, precum și de stat), acestea nu sunt libere să dispună de ea la discreția sa, și drepturile sale trebuie să fie respectate și apăra, precum și drepturile adulților.

Nu este un accident astăzi se răspândește o mișcare puternică la nivel mondial pentru a proteja drepturile copilului, precum și în școlile studiate drepturile copilului în cadrul drepturilor omului. Femeia nu este un om - și asta e bine, dar ea îl ravno¬pravna în încercarea sa de a realiza vozmozhnos¬ti lor de pornire. Studentul nu este un profesor, dar de același statut cu el în drepturile și libertățile respectarea grazh¬danskih în ceea ce privește onoarea și demnitatea.

Că diferitele partide politice ale direcției stânga, is¬polzuya pliere neraven¬stvo în condiții de piață de proprietate, diviziunea dintre bogați și săraci, plângând la sentimentul și conștiința și numele spra¬vedlivosti cetățenilor să lupte pentru ea, și stabilirea egalității. Acești lideri, sau sunt analfabeți și nu înțeleg că egalitatea este imposibilă, în principiu, sau în căutarea ei pentru putere ispol¬zuyut intenționat cetățeni creduli.

După ce pare una corectă, mo¬zhet fie perceput de alții ca o nedreptate flagrantă, care se manifestă în sistemul de evaluare, recompense și pedepse (naznache¬nie la poziția unuia dintre cei doi candidați „egale“, distribuirea premiilor angajaților, o măsură de pedeapsă penală) . Mai ales a lovit greu este perceput de oameni proble¬ma pedeapsă echitabilă pentru crime deosebit de grave. Chiar și în justiție Vechiul Testament stabilit prin¬tsipom simplu „ochi pentru ochi.“ Și în ziua de azi, răzbunarea și vos¬prinimayutsya răzbunător de mulți ca fiind singurul mijloc de pedeapsă pentru violarea și uciderea.

Prin urmare, atitudinea de cei mai mulți oameni la problema morții: aproximativ 80% din populația din Belarus și Ros¬sii consideră că numai mijloace corecte de pedeapsă de criminali, criminali. Poate că într-adevăr este adevărat: omul ia viața altora, să fie el însuși viața li¬shen. Dar se pare că din punctul de vedere al moralității absolutizare a principiului dreptății poate pri¬vodit în loc de bine la rău. Acesta este cazul și pedeapsa cu moartea.

Principalul argument împotriva pedepsei cu moartea conduce etica storon¬niki nonviolenței: pedeapsa cu moartea, desigur, este rău, pentru că este distruge cel rău, dă naștere unei noi, și într-un mas¬shtabe mai mare de cotitură în ucigași pe toți cei care au votat pentru ea, care este atribuit a rezultat în propoziție. Prezența pedepsei cu moartea în comunitate face ca o persoană familiară și indiferentă față de rău, crima, moartea unei alte persoane, cruzime.

Dreptatea este că pedeapsa ar trebui să fie inevitabilă, nu că trebuie să fie crudă cruzime, în special lipsită de sens. Este evident că pedeapsa cu moartea nu are nici un sens din următoarele motive: - eliminarea sau menținerea pedepsei cu moartea nu se schimba nivelul criminalității în țară (acest lucru este confirmat de termen lung is¬sledovaniyami sociologică); - pedeapsa cu moartea nu are nici o acțiune preventivă: nu zapugi¬vaet și descurajează infractorii (care este de asemenea confirmat); - nu împiedică crima: nici unul dintre potențialii infractori nu se va opri prezența sau absența într-o societate de pedeapsă smer¬tnoy; - nu poate satisface rudele victimelor: după un triumf de moment, cauzată de faptul că «se face dreptate», în imposibilitatea de a le întoarce la familiile lor; - nu este pedeapsa completă: moarte instantanee în timpul pedepsei - eliberarea de suferință penală.

Astfel, sensul pedepsei cu moartea se reduce la un singur lucru: satisfacerea pasiunilor noastre de bază de cruzime și mstitelno¬sti. Justiție se poate face într-un alt mod, nu lishayu¬schim viața altei persoane, chiar penale - de exemplu, prin viață