Ce este echilibrul de azot - o enciclopedie medicală mare
Azot echilibru. o stare de metabolizare a organismului în care cantitatea de azot administrată cu alimente pe zi, egal cu numărul N în excreții (urina si fecale, transpiratie este luată în considerare numai în cazul transpirației semnificative) în aceeași perioadă de timp. Deși N produse alimentare, și, prin urmare, descărcarea nu este întotdeauna singura proteina N, cu toate acestea, de multe ori spun, ignorând un anumit inexactitate roi de echilibrul de proteine, în loc de azot. A. p. vine ca prima dată (în 1857) a arătat K. Voith (Voit) la câini atunci când dau animalele adulte pentru mai multe (4-7) zile, aceeași cantitate de conținut N de carne. Studii recente au descoperit ca adulți și alte animale și la om la fel de bine vin la starea A. p. timp de mai multe zile la conținut constant de proteine în dieta de zi cu zi. Limita superioară a conținutului de proteine din dieta, eventual cu un rom
A. p. determinată de capacitatea procesului digestiv și aparatul pentru a asimila proteinele: această limită este mai mare pentru carnivore, ierbivore sub-y, omnivore și oameni. Limita de jos este utilizat în general. sau m. aproape de acea cantitate de proteine, la-Roe se descompune la starea de echilibru, înfometare a organismului, și variază în funcție de starea de nutriție și compoziția masa lui. Doctrina Voith AG p. este de mare importanță, deoarece acestea au fost stabilite alocarea calea N a corpului contrazis învățăturile de alocare N respirație (doctrina m. u. deficit N) și se arată că echilibrul de azot, fiind starea normală a organismului adult, este poziția de pornire foarte convenabil atunci când studiul metabolismului proteinelor (vezi, de asemenea, face schimb și metabolismul proteinelor.):. Voit LIT C, Pliysiol. chim. Untersuchungen, Augsburg, 1857; propria lui, fizio logie des allgemei-nen Stoffwechsels u. d. Ernährung (Hermann, Handb d Physiol B. VI, T. 1, p 103, 1881 ..... Lpz); Krummacher O. Prinzipien des Allgemeinen Stoff- u. Energiewechsels, Ergebn. d. Physiologie, B. VII, p. 418, Wiesbaden, 1908; Oppenheimer. Handb. d. Biochemie, B. VIII, Jena. 1926.