Teoria navei - dicționar de termeni de mare pe

știință care studiază seakeeping, cum ar fi flotabilitate, stabilitate, nescufundat, de propulsie, și comportamentul de control într-o hulă. Bazele teoriei navei a fost pusă în secolul al XVIII-lea. Euler. Corpul complet de cunoaștere a navei a format o teorie la a 2 deceniu al secolului XX a. mare contribuție la dezvoltarea teoriei navei a făcut Bernoulli, William Froude, SO Makarov, A. N. Krilov și alți oameni de știință români și străini. Teoria navei perioadei bazată pe metodele mecanicii teoretice; incluse în coeficienții ecuației în funcție de forțele hidrodinamice, determinate pe baza datelor empirice. Cu 30-e. A început introducerea pe scară largă a metodelor hidromecanică în teoria navei, odată cu dezvoltarea abordării hidrodinamice la soluționarea problemelor de teoria navei definită aspectul modern al acestei științe, care poate fi la fel de bine numit hidrodinamicii navale. Teoria navei poate fi împărțită în 2 secțiuni principale - Statica, navigarea pe soldul navei fixe, precum și dinamica care studiază comportamentul unei nave în mișcare. Statica ale navei include întrebări flotabilitate, stabilitatea și nava nescufundat. Uneori, în această secțiune includ teoria de coborâre în vasul de apă. Vehicul Dinamica cuprinde rezistența la apă la mișcarea navei, teoria elicei (sau alte elicelor), maniabilitate și teoria vasului tangaj. În ultimii ani, multe dintre sarcinile teoriei navei, rezolvată în mod tradițional prin metoda de pornire statice pentru a fi văzut într-un cadru dinamic, de exemplu, împreună cu studiul de stabilitate de obicei stabilitatea în mișcare și la emoție. O serie de sarcini teoriei navei, nu pot fi rezolvate cu o precizie suficientă prin calcul necesită studii experimentale în laboratoare sau testarea navei pe scară largă hidrodinamice.

potrivit
„Enciclopedic Marea dicționar“ în două volume, volumul 2. Editat de Academicianul N.N.Isanina