Nu te văd din nou - studopediya

Am See You Never 1947 Traducător: L. Jdanov

A existat o bătaie moale pe ușa de la bucătărie, iar când doamna O'Brien a deschis ușa, a văzut pe veranda cel mai bun chiriaș său, dl Ramirez, și doi ofițeri de poliție - unul pe fiecare parte. Intercalat între ele, dl Ramirez părea atât de mici.

- Dle Ramirez! - nedumerit strigă doamna O'Brien.

Dl. Ramirez a fost distrus în totalitate. El, evident, nu a putut găsi cuvintele pentru a explica.

El a venit la pensie doamnei O'Brien pentru mai mult de doi ani, iar de atunci a trăit întotdeauna aici. Am ajuns cu autobuzul de la Mexico City la San Diego, apoi aici, în Los Angeles. Aici el a găsit o cameră curată mică, cu un linoleum albastru strălucitor pe podea, cu imagini și calendare pe tapet cu flori și a găsit doamna O'Brien - exigent, dar o gazdă primitoare. În timpul războiului a lucrat la fabrica de avioane, realizarea de piese pentru avioane care zburau undeva; l după război, a fost capabil să păstreze locul său. el a făcut bine de la început. Dl. Ramirez este un pic pus în afara de carte de economii și doar am imbatat o dată pe săptămână - un drept pe care doamna O'Brien a recunoscut fiecare muncitor cinstit, nu deranjează o persoană cu întrebări și reproșuri.

Cuptorul în bucătărie doamnei O'Brien copt prăjituri. Curând ei vor pune pe masă, ceva de genul dl Ramirez; strălucitor, crusta maro crocante și tăieturi care au lăsat în aer, arata ca un fante înguste prin care au vizionat ochii lui negri. Bucătăria mirosea delicios. Polițiștii se aplecă în față, atras de tentant aroma. Dl. Ramirez se uită greu la picioarele ei, ca și în cazul în care l-au intrat în necazuri.

- Ce sa întâmplat, dle Ramirez? - întrebă doamna O'Brien.

Creșterea ochii, dl Ramirez în spatele doamnei O'Brien a văzut masa lungă familiarizat cu o cârpă albă curată, și pe un platou mare, pahare lucitoare rece, o cana de apa si cuburi de gheata, bol proaspete de salată de cartofi și un bol de salata de fructe cu banane și portocale, cuburi și presărat cu zahăr. La masa sa așezat pe copii, d-na O'Brien. Trei fii adulți au fost pasionat de produse alimentare și conversație, cele două fiice mai mici au fost manca, nu ia ochii poliției.

- Am fost aici de treizeci de luni, - a declarat Dl. Ramirez liniștit, se uită la mâinile rotofei doamnei O'Brien.

- șase mai mult decât ar trebui să fie, - a spus unul dintre polițiști. - Este de fapt o viză temporară. Am început deja în căutarea pentru el.

- Știi, d-na O'Brien, - a declarat Dl. Ramirez, - mi-ar trebui să părăsească camera mea. Am venit doar să iau valiza și hainele mele, să urmeze acești domni.

- Înapoi în Mexic?

- Da. În Lagos. Acesta este un mic oras la nord de Mexico City.

- Îmi pare rău, dle Ramirez.

- Am adunat lucrurile mele, - a declarat Dl. Ramirez dully, clipind ochii negri și se deplasează în mâinile sale neputincioase.

Polițiștii nu-l atinge. In aceasta nu era nevoie.

- Aici e cheia, doamna O'Brien - a spus Dl. Ramirez. - Am luat deja valiza.

Abia acum doamna O'Brien a observat o valiza în picioare la picioare.

Dl. Ramirez uitat din nou în jurul valorii de bucătărie spațioasă, instrument de argint luminos, Diners tineri ceara podea stralucitoare. Se întoarse și se uită la casa de alături, clădire înaltă și frumoasă cu trei etaje. M-am uitat la balcoane și scări de evacuare de pe treptele verandei, pe corzi cu rufele aripi în vânt.

- Ai fost un chiriaș bun - a spus doamna O'Brien.

- Vă mulțumesc, vă mulțumesc, doamna O'Brien, - a spus el liniștit. Și a închis ochii.

D-na O'Brien mâna dreaptă ținea pe jumătate deschis ușa. Unul dintre fiii din spatele ei a spus că cina ei obtinerea de frig, dar ea doar a dat din cap și se întoarse înapoi la dl Ramirez. Odată ce ea a trebuit să rămână în mai multe orașe de frontieră mexicane, iar acum a adus aminte de zilele fierbinți și nenumărate greierilor - au sărit, a căzut, zăcea mort, friabil, cum ar fi trabucuri mici in magazinele vitrine din tutun, - a reamintit canalele care transporta pe apa ferma de râu drumuri prăfuite, dealuri desicat. Și oraș liniștit, și vin cald, și cu siguranță arzând gura consistent. Amintit caii lente rătăcitoare și iepuri skinny pe autostradă. Ea a adus aminte de munții ruginite pudrate cu praf de vale și malul oceanului, sute de kilometri de țărm oceanului - și fără sunete cu excepția surf.

- Îmi pare foarte rău, domnule Ramirez, - a spus ea.

- Nu vreau să mă întorc, doamna O'Brien, - a spus el liniștit. - Îmi place aici, vreau să rămână. Am lucrat, am bani. Mă uit destul de bine, nu? Nu, nu vreau să plec!

- Îmi pare rău, dl Ramirez, - a spus ea. - Dacă aș putea face ceva.

- dna O'Brien! -vdrug strigă el, și lacrimile îi curgeau pe obraji. Întinse ambele mâini, prins cu nerăbdare mâna și agitare, stoarcere, se agăța de ea. - D-na O'Brien, o să nu-l văd din nou, nu se vedea ...!

Poliția a zâmbit, dar dl Ramirez nu a văzut zâmbetul lor, și s-au oprit zâmbind.

- La revedere, d-na O'Brien. Ai fost foarte amabil cu mine. La revedere! Nu-l voi vedea din nou!

Poliția a așteptat pentru dl Ramirez se va transforma și ridica valiza și du-te. El a făcut acest lucru, iar ei l-au urmat, politicos salutat la revedere de la doamna O'Brien. Ea a privit cum coboară în jos pe scări. Apoi, în liniște a închis ușa și sa întors încet la scaunul lui. Ea a deschis și se așeză. El a luat cuțitul și furculița strălucitor și a început din nou pentru hamburger lui.

- Grăbește-te, mamă, - a spus unul dintre fii. - Toate fierbinte.

Doamna O'Brien taie o bucată pentru o lungă perioadă de timp, încet-l mesteca, apoi se uită la ușa închisă. Și el pune pe masă un cuțit și furculiță.

- Ce sa întâmplat, mamă?

- Nimic, - a spus doamna O'Brien, ținând mâna pe fața lui. - Am crezut că nu va vedea dl Ramirez ...