Conceptul, esența constituției ca legea fundamentală a statului

Fără îndoială, constituția - fenomenul ordinii democratice, stabilește egalitatea cetățenilor, anumite drepturi și libertăți, limitele arbitrare ale statului, ofițerii și reprezentanții săi. Adoptarea sa, precum și punerea în aplicare mai consistentă, este un factor de stabilitate și siguranță în dezvoltarea relațiilor publice Baglaĭ MV

Obiect. Relațiile publice stabilite în procesul de consolidare a fundamentelor sistemului constituțional.

Scop. Analiza și rezumă caracteristicile esențiale ale Constituției - ca legea fundamentală a statului, are forță juridică supremă și asigurarea fundamentelor ordinii sociale și a sistemului de stat, relația dintre individ și stat, organizarea și activitatea sistemului organelor de stat.

NOȚIUNE, ESSENCE Constituția, legea fundamentală a statului

Termenul „constituție“ (din latinescul «constituio» - setare) are originea în Roma antică și a fost folosit pentru a se referi la imparatii romani decrete.

În mod tradițional, acest termen este definit de Legea fundamentală a statului, care determină sistemul său social și politic, sistemul electoral, principiile de organizare și activitate a organelor puterii și administrație, drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor.

În sensul modern al constituției a apărut în secolul al XVII-lea. ca urmare a lupta maselor și a burgheziei împotriva feudalismului. Constituția a fost văzută ca instrument principal al statului, destinate să limiteze domeniul de aplicare al guvernului și de a proteja drepturile și libertățile individului.

Prima Constituție a apărut în 1787 în Statele Unite. În 1791, Franța a adoptat o constituție în 1793 G.- Polonia.

Legea de bază - este fundamentul legislației care reglementează relația dintre cetățeni și stat. Constituția trebuie să legi nu se contrazic reciproc și nu încalcă drepturile și libertățile cetățenilor.

Colapsul statului totalitar din România, monitoriza și cuvinte și fapte și gânduri ale cetățenilor, a însemnat începutul statului de drept. Aceasta a necesitat o schimbare în Legea fundamentală. Noua Constituție în țara noastră a înregistrat o „de-sovietizării“ a guvernului. Ei au fost împărțiți ramuri judiciare ale puterii legislative, executive și, ceea ce este o caracteristică esențială a unei democrații autentice. La urma urmei, chiar Declarația franceză a drepturilor omului în 1789 a declarat: „Orice societate în care nu sunt prevăzute în exercitarea drepturilor și nu a reușit să efectueze separarea puterilor, nu are nici o Constituție“. Și, în sfârșit, sistemul politic din România este definit ca constituțional, și nu publicul.

Noua Constituție ia supremația dispozițiilor în sistemul juridic al țării. Poziția sa este primar. Toate celelalte acte juridice adoptate în cadrul România, inclusiv legile federale, constituții ale republici, carte, teritorii, regiuni, orașe federale, regiuni autonome și zone autonome, trebuie să respecte Constituția România. Același lucru se aplică acordurilor privind delimitarea competențelor între organele federale ale puterii și organele puterii de stat de subiecți ai Federației de stat, pentru că este o constituțională, adică. E. intern, mai degrabă decât dreptul internațional.

În forma cea mai generală a constituției poate fi definit ca un act juridic (un set de acte juridice) având (-schih) forță juridică supremă și de reglare (-schih) își bazează relația dintre om și stat, aparatul de stat și organizarea puterii de stat.

Constituția - este legea principală a statului, care exprimă voința clasei conducătoare sau întreaga societate și ancorarea bazele sistemului social și politic, drepturile și libertățile omului și constituția cetățeanului gama ocherkivaet de funcții ale statului, să stabilească baza pentru relația sa cu individ și societate.

Constituția în orice stat - un act juridic de forță juridică superioară, o caracteristică specială a statalității, fundamentul juridic al statului și a societății, principala sursă a sistemului juridic național.

Constituția, legea fundamentală a statului va stabili existența unei forme politice a societății, sistemul de guvernare, să stabilească procedura de formare și modul de funcționare a acestora, stabilește drepturile și libertățile omului și cetățeanului.

Asigurarea celor mai importante relații publice, prevederile fundamentale și a principiilor fundamentale ale societății, forma politică a existenței sale, Constituția prevede temeiul juridic pentru legislația în vigoare. Legislația refractată dispoziții dezvăluite și specificate ale constituției. Mai mult decât atât, este important de subliniat că nu poate și nu ar trebui să „dezvolte“ sau să modifice constituția.

Constituția - în special actul juridic, în baza statalității, legea și ordinea. Este în această calitate, ea este obiectul științei dreptului constituțional.

Spre deosebire de legile ordinare, Legea fundamentală a statului se caracterizează prin stabilitate și durabilitate. Aceste calități ale constituției datorită a doi factori. În primul rând, datorită conținutului abstract al dispozițiilor sale, aceasta nu este supusă schimbărilor constante. În al doilea rând, procedura de rigidă pentru introducerea de modificări și completări este garantul viabilității și longevitatea. Astfel, toate celelalte legi și reglementări legale ale autorităților de stat trebuie să respecte Constituția - baza sa legală. Cei care sunt contrare principiilor și normelor constituționale sunt supuse anulării.

În cazul în care conceptul de Constituție definește acele caracteristici comune pe care o disting ca un anumit fenomen juridic, dezvăluirea constituției se datorează cunoașterea profundă a naturii, cu decizia problema a cărei voință exprimă constituția.

Constituția ca act juridic normativ, Tutor și un loc special în sistemul juridic al unui stat democratic modern, se distinge prin următoarele caracteristici:

1) un subiect special, care stabilește Constituția sau în numele căruia a fost adoptat;

2) constituent, caracterul primar al unităților constituționale;

3) inclusiv reglementarea constituțională, adică acele zone ale relațiilor publice, impactul pe care se extinde;

4) caracteristici specifice juridice: regula, cea mai mare forță juridică, procedura de adoptare, modificarea, forme specifice de protecție, și altele.

Luați în considerare aceste caracteristici:

1. Constituția în sensul modern al termenului este un act care este acceptat de către oameni și pentru oameni.

Este caracteristic faptul că, în secolul al XVII-lea apariția ideii de necesitatea unei astfel de act, constituția, ea este legată de caracteristica sa.

Aproape invariabil, cerința burghezia în formare pentru a limita drepturile regelui și feudalii pentru a proteja libertățile lor ar putea fi realizată numai prin adoptarea unui act de putere supremă, întruchipând voința întregii națiuni, întreaga națiune. Deci, în practică, proiect nerealizat „național acord“ Cromwell în 1653 a fost furnizat condiția de a semna sale tot poporul. Aceeași cerință este pus înainte și apoi JJ Rousseau. El credea că stabilirea Constituției necesită consimțământul tuturor cetățenilor. Acesta trebuie să fie rezultatul unei decizii unanime, semnată de toți cetățenii, și opozanții Constituției ar trebui să fie considerate ca străini în rândul cetățenilor.

Această caracteristică esențială a constituției și este recunoscută astăzi dominantă în teoria și practica constituțională. Nu este un accident constituțiile majorității țărilor democratice din lume, începând cu cuvintele: „Noi poporul ... accepta (proclamăm, să stabilească, și așa mai departe) din prezenta Constituție.“

În Constituția sovietică, o astfel de formulă a fost reprodusă mai întâi în 1977 Constituția sovietică din 1978 Constituția RSFSR. Deci, în preambulul Constituției din 1978 acesta a declarat: „Oamenii din Republica Sovietică Socialistă Federativă română ... acceptă și proclamă această Constituție“ (aceste cuvinte în edițiile ulterioare ale preambulului au fost filmate).

Ideea implicării oamenilor de a lua nu au putut fi ignorate într-un regim totalitar. Apoi a fost exprimată într-o discuție națională a proiectului, desfășurat în termen de șase luni de la URSS Constituția 1936 cu scopul cel mai larg și este proiectat pentru a „sfinți“ Legea fundamentală a voinței poporului. discuție națională a suferit și 1977 Constituția sovietică.

Întreaga istorie a evoluției constituționale a ambelor țări de țară și străinătate noastre este dovadă. Prin constituția a primit legitimitatea schimbare fundamentală în întreaga ordine socială.

Este o recunoaștere a caracterului constitutiv al procedurii speciale pe baza constituției pentru adoptarea acesteia, regula, rolul său în sistemul juridic întreg al statului, constituții incontestabile pentru toate instituțiile este autoritățile, inclusiv legislativul.

Constituția fondatoare a naturii manifestată în faptul că dispozițiile sale servesc ca un principiu fundamental, sunt primar. Acest lucru înseamnă că stabilirea prevederilor Constituției, nu există restricții legale. Nu poate fi o normă juridică, care nu au putut fi incluse în Constituție, pe motiv că aceasta nu corespunde niciunui act juridic al statului. De exemplu, în România, legile nu pot contrazice Constituția. Decretelor Președintelui România nu trebuie să contravină Constituției și a legilor federale, reglementările guvernamentale nu pot contrazice Constituția, legile federale, decrete prezidențiale. În Constituția România, nu există nici un astfel de drept „plafon“.

3. O caracteristică importantă ce caracterizează constituția este un subiect aparte al reglementării constituționale, și anume, specificitatea acestui strat de relații sociale pe care le reglementează și remedieri.

O caracteristică importantă a conceptului de constituție este subiectul special al reglementării constituționale, și anume, specificitatea stratului de relații sociale pe care le reglementează și remedieri. Domeniul de aplicare al efectelor constituționale ale diferite inclusiv, care nu sunt inerente în alte acte juridice.

Deoarece legea are forță juridică supremă și efect direct, Constituția reglementează de fapt, relațiile sociale și are un impact direct asupra întregului sistem al autorităților publice. De notat este special impactul pozitiv al Constituției pentru a consolida stabilitatea instituțiilor puterii, deși încă „gama de dimensiuni uriașe“, pentru a atinge cerințele adecvate structurilor de putere ale vremii.

La întrebarea de ce este esența constituției, diferite teorii dețin concluzii diferite.

Una dintre cele mai comune idei este interpretarea esenței constituției ca un contract social. Se presupune că toți membrii societății au încheiat un acord, concretizată în Constituția fundațiilor pe care este stabilită această companie, trăiește prin ce reguli. Conform constituției acestor concepte este o expresie a suveranității populare, o singură manifestare a voinței sale.

Teoria teologică vede esența constituției în întrupare a divinului în instrucțiunile sale către societatea umană pe regulile vieții cred că Constituția a exprimat ideea de dreptate supremă, motiv.

Unii reprezentanți ai școlii dreptului natural cred că esența constituției este întruchiparea de secole de experiență în ea, evoluează treptat tradițiile oamenilor. Numai o astfel de constituție au, pe acest concept, putere, stabilitate, spre deosebire de constituțiile „revoluție“, care sunt compilate în birouri, pe baza unor reprezentări pur mentale și de împrumut experiența altora.

Există, de asemenea, teorii care neagă caracterul național al constituției și o leagă de esența voinței statului. Constituția este considerată ca fiind o auto-limitare a puterii de stat: pentru că posibilitatea de a puterii de stat fără margini, apoi, pentru a evita arbitrarului, despotism, ea însăși și stabilește restricționează această limită în constituție.

Esența democratică generală a constituției sugerează că cetățenii sunt pe deplin toți membrii societății în consonanță cu Constituția și nu sunt de acord cu ea. Orice persoană are dreptul la forme juridice să predice opiniile lor, să le apere, să recunoască diversitatea ideologică și politică.

Esența democratică generală a constituției sugerează că a fost adoptată cu participarea majorității alegătorilor și o majoritate acceptă. Cu toate acestea, democrația este incompatibilă cu dictatura majorității. Acesta recunoaște sistemul democratic, care a asigurat drepturile minorităților.

O serie de caracteristici ale Constituției românești datorită faptului că țara noastră este o federație formată din 89 de subiecți. Acestea diferă în mărime, populație, nivelul de dezvoltare economică și, cel mai important, componența națională a populației. Recent, în trecut, a fost un factor semnificativ determinarea statutului stării educației în România.

Actuala Constituție angajat pe egalitatea juridică a tuturor subiecților Federației în relațiile dintre ele, și în relațiile cu Federația, bazată pe prioritatea drepturilor omului, indiferent, în special, de naționalitatea lor. Din păcate, egalitatea reală a Federației nu a fost încă realizat în sfera economică. Ca rezultat, a găsit „remorcher de război“ subiecți ai Federației și nemulțumirea față de atitudinea de a le organismelor federale.

Constituția din România - este un act normativ juridic de forță juridică superioară, de stabilire a bazele constituționale permanente; Elementele de bază ale omului și statutul juridic al cetățenilor; dispozitiv federal; sistem, principiile de organizare și activitățile guvernelor de stat și locale.

Constituția este o singură cu proprietăți juridice act juridic normativ special prin care o națiune stabilește principiile de bază ale organizării societății și a statului, determină subiectul guvernului, mecanismul pentru punerea sa în aplicare, stabilește protejate de stat drepturile, libertățile și îndatoririle omului și cetățeanului.

Astfel, actuala Constituție România în esența ei este constituția unui stat constituțional democratic, întruchiparea voinței multinaționalelor a poporului român exprimată prin vot popular, care vizează stabilirea fundamentelor vieții și a statului și a societății, care susțin principiile democratice generale se bazează pe recunoașterea cea mai mare valoare umană, sa drepturi și libertăți.

1. Constituția RSFSR în 1978