Conceptul de auto-apărare

De auto-apărare (la fel ca și auto-apărare) - protejarea propriilor forțe și mijloace de pericol iminent, pericolul de opoziție, amenințarea vieții, a proprietății, interesele lor.

Pericol - posibilitate reală sau percepută de efecte dăunătoare asupra vieții, sănătatea și proprietatea. O situație în care există o amenințare reală pentru viața, sănătatea și proprietatea.

Amenințarea - intenția cuiva a provoca daune fizice, materiale sau alte prejudicii unei persoane sau a interesului public, exprimat verbal, în scris, acțiunile orice alt mod.

Auto-apărare -

cu excepția pericol public și wrongfulness a actului, în alte circumstanțe este un criminal.
vedere de luptă și alte activități, este utilizat pentru a preveni sau respinge inamicul (atacatorul), să-l învingă.

În conformitate cu articolul 37 din „apărarea necesară“ din Codul penal:

1. Nu este o crimă să cauzeze prejudicii unui atacator în legitimă apărare, care este, cu protecția persoanelor și a drepturilor inculpatului sau a altor persoane de interese ale societății sau starea social periculoase îngrădirii protejate prin lege, în cazul în care invazia a fost plină de violență periculoasă pentru viața inculpatului, sau o altă persoană sau o amenințare imediată a unei astfel de violență.

2. Protecție împotriva atacurilor, care nu implică violență periculoasă pentru viața inculpatului sau de o altă persoană, sau o amenințare imediată a unei astfel de violență este legitimă, în cazul în care acest lucru nu au fost depășite limitele de apărare necesare, și anume, acte intenționate, este în mod clar nu este adecvat naturii și pericolele abuzului.

3. Dreptul la autoapărare sunt la fel de toate persoanele, indiferent de formarea lor profesională sau de alte speciale și poziția oficială. Acest drept aparține persoanei, indiferent de capacitatea de a evita un atac social-periculos sau să solicite asistență din partea altor persoane sau autorități.

1. Apărarea este posibilă numai din acțiunile ilegale comise de către o altă persoană. Acțiuni care vizează protecția împotriva pericolelor reprezentate de animale și forțele naturii sunt considerate ca fiind o necesitate urgentă, și nu ca o apărare necesară.

2. Invazia poate fi îndreptată împotriva persoanei se apăra, și împotriva unor terțe părți, interesele statului și a societății, care sunt protejate de legea penală. Violarea trebuie să conțină elemente obiective ale unei infracțiuni, apărarea celorlalte infracțiuni nu este posibilă.