Carta Internațională a Drepturilor Omului - Drepturile Omului

Carta Internațională a Drepturilor Omului

În perioada din anul 1948, când a fost adoptată și proclamată Declarația Universală a Drepturilor Omului, până în 1976, când a intrat în vigoare Pactele internaționale privind drepturile omului, Declarația este singura pe deplin finalizat o parte din Carta Internațională a Drepturilor Omului. Atât Declarația și, ulterior, pacte au avut o influență majoră asupra minții și activitățile oamenilor și guvernele lor în toate părțile lumii.

La a avut loc la Teheran în 1968, Conferința internațională privind drepturile omului au furnizat o prezentare generală a activității efectuate în cei douăzeci de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, și, un program pentru viitor. Decizia adoptată la Conferința de apel declar solemn că:

1. Este imperativ ca comunitatea internațională își îndeplinesc obligațiile solemne de a respecta și de a promova respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altele;

2. Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede o înțelegere comună a popoarelor lumii în ceea ce privește drepturile inalienabile și inviolabile ale fiecărei ființe umane și constituie o obligație pentru comunitatea internațională;

Declarația Universală a Drepturilor Omului a devenit un document istoric recunoscut, care stabilește o definiție comună a demnității umane și a valorilor umane. Declarația este o măsură de realizare pentru toate popoarele și toate națiunile, în ceea ce privește respectarea și aderarea la standardele internaționale ale drepturilor omului.

Intrarea în vigoare a Pactului, care prevede în curs de aderare să întreprindă atât obligația legală și morală de a promova și proteja drepturile omului și a libertăților fundamentale în nici un fel nu au redus valorile universal recunoscute ale Declarației Universale. Dimpotrivă, însăși existența pactele și prezența unor mecanisme care să asigure drepturile și libertățile consacrate în Declarația, dă nouă declarație tărie în sine.

În plus, Declarația Universală are un domeniu de aplicare cu adevărat cuprinzătoare, așa cum își păstrează peste tot valoarea sa pentru fiecare membru al familiei umane, indiferent dacă este sau nu împărtășește guvern, aceste principii sau ratificat sau nu, aceste pacte. Pe de altă parte, Pactul prin natura sa, nu este altceva decât o convenție multilaterală cu forță juridică obligatorie numai pentru statele care le iau prin ratificare sau de aderare.

În multe rezoluții și decizii ale organismelor ONU, inclusiv de Adunarea Generală și Consiliul de Securitate, Declarația Universală a Drepturilor Omului și unul sau ambii Legământului importante sunt luate ca bază.

Aproape toate tratatele internaționale privind drepturile omului, adoptate de către agențiile ONU din 1948, bazată pe principiile consacrate în Declarația Universală a Drepturilor Omului.

O declarație similară este conținută în preambulul la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

O situație similară există în ceea ce privește tratatele internaționale privind drepturile omului, adoptate de organizațiile relevante din afara sistemului Națiunilor Unite. De exemplu, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptată de Consiliul Europei în 1950 la Roma, se încheie cu următoarele cuvinte:

„Determinat ca guvernele țărilor europene, care împărtășesc aceleași valori și au un patrimoniu comun de tradiții politice, idealuri, libertatea și statul de drept, să ia primele măsuri pentru garantarea colectivă a anumitor drepturi enunțate în Declarația Universală“.

Articolul II din Carta Organizației Unității Africane, adoptată la Addis Abeba în 1963, prevede că unul dintre obiectivele Organizației este „de a promova cooperarea internațională cu respectarea prevederilor Cartei ONU și Declarația Universală a Drepturilor Omului.“

Convenția americană privind drepturile omului, semnat la San Jose, Costa Rica, în 1969, în preambulul său trebuie să respecte principiile prevăzute în Carta Organizației Statelor Americane, Declarația americană a drepturilor și îndatoririle omului și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Judecătorii Curții Penale Internaționale este adesea citat ca bază pentru deciziile sale principiile Carta Internațională a Drepturilor Omului.

tribunalele naționale și locale, de multe ori se referă la principiile enunțate în Carta Internațională a Drepturilor Omului. În plus, în ultimii ani, textele constituționale și legislative naționale au fost oferite din ce în ce măsuri de protecție juridică a acestor principii. De fapt, multe din legislația recentă națională sau locală stabilită pe baza prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului și în pactele internaționale, care continuă să fie de referință pentru toate activitățile curente și viitoare în domeniul drepturilor omului, atât la nivel național și internațional.

Astfel, Carta Internațională a Drepturilor Omului este o piatră de hotar în istoria drepturilor omului, această „Magna Carta“, marchează o etapă vitală în dezvoltarea omenirii: dobândirea conștientă a demnității umane și valoarea vieții umane.